Apocalipsa 17:1-2

Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.
Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”

Apocalipsa 16:2

Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.

Apocalipsa 14:9-10

Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

Apocalipsa 13:15

I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.

Apocalipsa 8:13

M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!”

1 Timotei 4:1-2

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.

2 Tesaloniceni 2:8

Şi atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

Marcu 13:24-27

Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.
Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.

Marcu 13:18-19

Dacă vă va zice cineva atunci : ‘Iată, Hristosul este aici’ sau ‘Iată-L acolo’, să nu-l credeţi.
Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
Păziţi-vă ; iată că vi le-am spus toate dinainte.

Marcu 13:18-19

Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna.
Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi şi cum nici nu va mai fi vreodată.

Blog at WordPress.com.

Up ↑