Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri şi a plecat într-o altă ţară pentru o vreme îndelungată.
La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela şi l-au scos afară.
Stăpânul viei a zis: ‘Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.’

Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei şi au zis: ‘Iată moştenitorul. Veniţi să-l ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.’
Şi l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei?
Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!”

Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată ca să-şi ia o împărăţie şi apoi să se întoarcă.
A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis: ‘Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.’
Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis după el o solie să-i spună: ‘Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.’
Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ.
Cel dintâi a venit şi i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli.’
El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.’
A venit al doilea şi i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.’

El i-a zis şi lui: ‘Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.’
A venit un altul şi i-a zis: ‘Doamne, iată-ţi polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar, căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.’
Stăpânul i-a zis: ‘Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat; atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?’
Apoi a zis celor ce erau de faţă: ‘Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.’
‘Doamne’, i-au zis ei, ‘el are zece poli.’
Iar el le-a zis: ‘Vă spun că celui ce are, i se va da, dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.’”

Luca 19:11-27

„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş.
Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule , Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta.

Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’

Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’

Luca 18:10-13

El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.
În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el şi-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.’
Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’”

Luca 18:2-5