Geneza 2:15

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.

Geneza 2:7

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

Geneza 1:26

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

1 Timotei 6:11-12

Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.

Psalmul 144:3-4

Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului, ca să iei seama la el?
Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

Psalmul 49:18-19

Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face, căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată.

Evrei 2:6-8

Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului ca să-l cercetezi?
L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.

Blog at WordPress.com.

Up ↑