„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră.
Efeseni 2:3
Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Psalmul 78:19-22
Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
Iată că El a lovit stânca de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”
Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
Galateni 5:19-21
Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Marcu 3:5
Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.
Iacov 1:19
Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie,
Luca 13:14
Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Sunt şase zile în care trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!”
Luca 6:11
Ei turbau de mânie şi s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
Luca 4:28-30
Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.
Şi s-au sculat, L-au scos din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.
Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.