Numeri 14:18

‘Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea, dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam.’

Exodul 32:22

Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău.

Exodul 32:16

Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui.

2 Samuel 13:21-22

Împăratul David a aflat toate aceste lucruri şi s-a mâniat foarte tare.
Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău cu Amnon, dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe soră-sa Tamar.

1 Samuel 20:30

Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?

Apocalipsa 12:12

De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

Tit 1:7-9

Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav, ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.

Psalmul 112:10

Cel rău vede lucrul acesta şi se mânie, scrâşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămân neîmplinite.

Efeseni 6:4

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Efeseni 4:31

Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

Blog at WordPress.com.

Up ↑