1 Imparati 16:30-33

Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decît toţi ceice fuseseră înaintea lui.
Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul Sidoniţilor, şi a slujit lui Baal şi s’a închinat înaintea lui.

A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal pe care l-a zidit la Samaria, şi a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decît toţi împăraţii lui Israel cari fuseseră înaintea lui, ca să mînie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.

1 Imparati 16:25-26

Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decît toţi ceice fuseseră înaintea lui.
A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s’a dedat la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

1 Imparati 16:18-19

Zimri, văzînd că cetatea este luată, a intrat în cetăţuia casei împăratului, şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el, din pricina păcatelor pe cari le săvîrşise, făcînd ce este rău înaintea Domnului, umblînd pe calea lui Ieroboam, săvîrşind păcatele pe cari le făcuse Ieroboam, şi făcînd şi pe Israel să păcătuiască.

1 Imparati 16:12-13

Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvîntul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin proorocul Iehu, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşise Baeşa şi fiul său Ela, şi în cari tîrîseră şi pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

1 Imparati 16:1-3

Cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa:
„Eu te-am ridicat din ţărînă, şi te-am pus mai mare peste poporul Meu Israel; dar pentrucă ai umblat pe calea lui Ieroboam, şi ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, pentruca să Mă mînii prin păcatele lor, iată că voi mătura pe Baeşa şi casa lui, şi casa ta o voi face ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.

1 Imparati 15:26

El a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a umblat pe calea tatălui său, săvîrşind păcatele în cari tîrîse tatăl său pe Israel.

1 Imparati 15:3

El s’a dedat la toate păcatele pe cari le făcuse tatăl său înaintea lui; şi inima lui n’a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.

1 Imparati 14:22-24

Iuda a făcut ce este rău înaintea Domnului; şi, prin păcatele pe cari le-au săvîrşit, I-au stîrnit gelozia mai mult decît părinţii lor.
Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stîlpi închinaţi idolilor şi Astartee pe orice deal înalt şi supt orice copac verde.

Au fost chiar şi sodomiţi în ţară. Au făcut de toate urîciunele neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

1 Imparati 14:7-9

Du-te, şi spune lui Ieroboam: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu Israel, am rupt împărăţia dela casa lui David, şi ţi-am dat-o ţie, şi n’ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcînd decît ce este drept înaintea Mea.

Tu ai făcut mai rău decît toţi ceice au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mînii, şi M’ai lepădat înapoia ta!

1 Imparati 13:33-34

După întîmplarea aceasta, Ieroboam nu s’a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăş preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot al înălţimilor.
Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, şi pentru aceasta a fost nimicită ea şi ştearsă de pe faţa pămîntului.

Blog at WordPress.com.

Up ↑