1 Timotei 4:1-2

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.

Galateni 4:8-9

Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce, din firea lor, nu sunt dumnezei.
Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?

Galeteni 2:12-13

În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte de teama celor tăiaţi împrejur.
Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.

Marcu 12:38-40

În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe. Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”

Marcu 7:6-7

Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.’

Iuda 16

Ei sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor, trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig.

1 Ioan 2:9-11

Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său este încă în întuneric până acum.
Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el nu este niciun prilej de poticnire.
Dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

1 Ioan 2:4-5

Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el.
Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.

Psalmul 28:3-4

Nu mă lua de pe pământ împreună cu cei răi şi cu oamenii nelegiuiţi, care vorbesc de pace aproapelui lor şi, când colo, au răutate în inimă!
Răsplăteşte-le după lucrările lor şi după răutatea faptelor lor, răsplăteşte-le după lucrarea mâinilor lor! Dă-le plata care li se cuvine!

Luca 13:15-16

„Făţarnicilor”, i-a răspuns Domnul; „oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă?
Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”

Blog at WordPress.com.

Up ↑