Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:„Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că... Continue Reading →
Psalmul 147:11
Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.
1 Timotei 6:17
Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele.
Psalmul 145:18
Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.
Psalmul 145:17
Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui.
Psalmul 145:14
Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei încovoiaţi.
Psalmul 145:8
Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.
Psalmul 143:8
Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.
Psalmul 136:1
Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Psalmul 130:3
Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?