Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui și pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, și le-a tăiat împrejur carnea prepuţului chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu.
El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam și plângeam, căci ziceam: ‘Cine știe dacă nu Se va îndura Domnul de mine și dacă nu va trăi copilul?’ Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”
Samuel i-a istorisit tot, fără să-i ascundă nimic. Şi Eli a zis: „Domnul este acesta, să facă ce va crede!“
Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este bine-venită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu! Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălţa întruna împotriva răutăţii lor.
De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.
De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.
Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.
Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.
Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.
